Finala Cupei României 2021 a fost meciul final al Cupei României 2020-2021, cel de-al 83-lea sezon al turneului național de fotbal din România organizat de FRF. S-a disputat pe 22 mai 2021 pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești, între cluburile Astra Giurgiu și Universitatea Craiova.
Finala s-a disputat pe Stadionul Ilie Oană pentru al treilea an la rând, și a patra oară în istorie.[1]
La finalul celor 90 de minute, scorul a fost 1-1, astfel că au fost nevoie de prelungiri. În minutul 113, Vladimir Screciu a marcat golul de 3-2 pentru Universitatea Craiova, Craiovenii reușind să câștige cupa.[2] Reușind acest lucru, Craiova s-a calificat în turul 2 al UEFA Europa Conference League 2021-2022 și a obținut dreptul de a juca împotriva câștigătoarei Ligii I 2020-2021, CFR Cluj, pentru Supercupa României 2021.
Echipe
Echipa
Apariții finale anterioare (îngroșat indică câștigătorii)
Pentru Astra Giurgiu, aceasta a fost cea de-a patra finală a Cupei României. Anterior, Astra a câștigat finala din 2014, iar în celelalte apariții, în 2017 și 2019, a pierdut în fața echipelor FC Voluntari și FC Viitorul Constanța.[3] În Liga I 2020-2021, Astra a terminat pe penultimul loc și a retrogradat în Liga a II-a.
Universitatea Craiova a jucat cea de-a doua sa finală a Cupei României, după finala câștigată în 2018.[4]
În contextul pandemiei COVID-19 în România, aproape întregul sezon fotbalistic din România 2020-2021 (Liga I 2020-2021, Cupa României 2020-2021) s-a disputat fără spectatori. Deoarece România organizează Campionatul European de Fotbal 2020, unde accesul spectatorilor va fi de 25% din capacitatea stadionului,[5] au fost nevoie de proiecte pilot, de revenirea graduală în arene, iar unul dintre ele este finala Cupei României. Astfel, s-a decis ca 25% din capacitatea stadionului Ilie Oană (3.750 din 15.000) să poată fi ocupată de spectatori.[6] Inițial, accesul spectatorilor a fost condiționat de vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2.[7] Ulterior, s-a decis că spectatorii pot veni pe stadion dacă îndeplinesc una din cele trei condiții: persoana este vaccinată împotriva virusului SARS-CoV-2; persoana se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau persoana prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore.[8] Aproximativ 1.500 de spectatori au fost prezenți pe stadion.
^Fiecărei echipe i se s-au oferit doar trei oportunități de a face înlocuiri, cu o a patra ocazie în prelungiri, excluzând înlocuirile făcute la pauză, înainte de începerea prelungirilor și la pauză în prelungiri.
Referințe
^„Finala Cupei României, pentru al doilea an la rând pe Stadionul "Ilie Oană". Propunerea a fost validată”. Accesat în 29 aprilie 2021.
^„Astra Giurgiu – Universitatea Craiova 2-3! Oltenii câștigă Cupa României după un final dramatic. Astra, a treia finală ratată pe Arena „Ilie Oană" din Ploiești”. 22 mai 2021. Accesat în 23 mai 2021.
^„Ionuț Badea, debut dramatic pe banca Astrei: „Jucătorii au fost ca niște gladiatori!" Cum a răpus-o pe Dinamo în semifinalele Cupei”. Accesat în 11 mai 2021.
^„Fanii Craiovei pregătesc o nouă „Olteniadă" la finala Cupei României. Ce s-a întâmplat în 2018. Video”. Accesat în 11 mai 2021.
^„E clar, 12.500 de spectatori la fiecare meci de la București la EURO 2020!”. Accesat în 29 martie 2021.
^„S-a decis: finala Cupei României, doar pentru suporterii vaccinați! Când revin spectatorii la meciurile din Liga 1 și cum pot scăpa jucătorii de testele pentru COVID-19”. Accesat în 10 mai 2021.
^„Finala Cupei României s-ar putea desfășura cu spectatori / Stadionul ar putea fi umplut pe jumătate și vor avea acces doar persoanele vaccinate - Dan Barna”. Accesat în 7 mai 2021.
^„Suporterii se pot întoarce pe stadioane! Guvernul a publicat cele trei 3 condiții de bază”. Accesat în 10 mai 2021.